Ilie Năstase a tratat cu foarte mare lejeritate conflictul pe care l-a avut ieri la meciul de Fed Cup, când a fost dată afară din arenă deoarece le-ar fi înjurat pe Anne Keothavong Johanna Konta. Întrebat duminică dacă a luat legătura cu cele două sportive, Năstase a răspuns în stilul său.
Sâmbătă, Ilie Năstase a ținut prima pagină în publicațiile din România și din străinătate. Antenorul echipei de Fed Cupa a României a fost dat afară de pe stadion, în timpul meciului dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta. Năstase a avut o izbucnire după ce arbitrul a oprit meciul, deoarece Konta s-a plâns că un suporter a insultat-o.
Mai departe, Năstase l-ar fi înjurat pe arbitru, dar și pe Johanna Konta și pe Anne Keothavong – antrenoarea echipei de Fed Cup a Marii Britanii. Duminică, Năstase s-a afișat foarte relaxat, deși ITF a anunțat că l-a suspendat provizoriu. „Nasy” a răspuns cu o glumă în momentul în care a fost întrebat dacă a luat legătura cu cele două, pentru a le cere scuze:
„Nu, n-am încercat (n.r. să ia legătura cu Anne Keothavong și Johanna Konta). Păi, ce să fac cu ele? Ce să fac cu ele? Pai una este gravidă cu al doilea copil (n.r. Anne Keothavong), aialaltă e ocupată. Pai n-am ce să fac cu ele…”, s-a amuzat Nastase, potrivit Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER